Etichetă: copil

   

Nașterea unui frate/ unei surori

Nașterea unui nou copil, într-o familie care deja mai are copii sau un copil este un eveniment important în viața și dinamica acelei familii. Este important pentru părinți dar este foarte important și pentru fratele mai mare. Nou-venitul stârnește reacții acute întrucât prezența unui nou copil, anunță o stare de exil pentru frate/ soră dar și pentru părintele de sex opus, uneori. Această stare este asociată de cele mai multe ori și cu o scădere a stimei de sine. Copilul cel mare dar și tatăl s-ar putea să nu mai fie acum cei mai importanți din viața mamei.

Probabil ați auzit sau poate ați și trăit în propria familie, scene de gelozie necontrolată. Simpla vedere a noului născut la sânul mamei, poate stârni în copilul mai mare o furtună de sentimente și reacții. Câteva dintre variante ar putea fi: să devină furios, să plângă, să se retragă, etc.

Copiii care se simt nedreptățiți pentru că mama oferă mai multă atenție celui mic, se pot răzbuna după cum urmează:

• Pe ei înșisi crezând că nu merită afecțiunea mamei și de aceea și-a retras-o și acum i-o oferă fratelui sau surorii mai mici;
• Pe mamă pentru că este nedreaptă și a uitat de el/ ea, întorcându-și atenția asupra nou născutului;
• Pe nou născut pentru că a venit în familia sa, unde acum nu mai este doar el centrul atenției și al afecțiunii.

De asemenea, este posibil ca părinții să observe că după venirea pe lume a unui nou născut, primul copil regresează, dorind să mănânce și el mâncare de bebeluș sau poate va face o grevă a foamei, va dori să fie alăptat de sânul mamei, să doarmă în pătuț sau chiar udă patul. Acestea nu ar trebui să constituie motive de îngrijorare trăgând concluzia că s-a îmbolnăvit sau că nu este suficient dezvoltat, ci mai degrabă toată situația ar trebui analizată și confruntată de către părinți, nu blamând copilul pentru ceea ce face ci prin înțelegere. Este posibil ca fratele/ sora mai mare să devină deodată ursuzi sau posesivi cu ceea ce au. La fel ca în primul caz, pedepsirea sau silirea spre a face ceva împotriva voinței, nu va remedia situația. În fața acestor situații, simpla liniștire probabil nu va funcționa.

Ceea ce poate șoca în cazurile cele mai acute este forța furiei copilului ce o va descărca pe mama pe care o consideră vinovată sau pe nou născut. Astfel, nu ar trebui să vă surprindă dacă copilul devine agresiv, chiar violent, aruncând cu obiecte, spărgându-le, distrugându-le.

După un divorț

Toate aceste comportamente apar și în cazul copiilor care vor avea un frate/ o soră vitreg/ă, întrucât acesta din urmă este rodul iubirii dintre mama biologică și tatăl adoptiv, sau invers, o dovadă palpabilă a acestei iubiri. Ceea ce este dureros pentru primul copil este faptul că va fi înlocuit, că va trebui să împartă părintele, atenția și iubirea sa.

De ce se întâmplă ca un copil să reacționeze într-un fel și un altul în alt mod?

• Unii copii dețin abilitatea extraordinară de a înlătura durerea și pot să caute sprijin în alți membri ai familiei sau chiar și în cercul social;
•  Alți copii au o predispoziție pentru dragoste și un prag scăzut de ură;
• Este posibil ca unii părinți să observe trăirile copiilor și să răspundă corespunzător acestora;
• În timp ce pot exista și copii care au o toleranță mai scăzută la frustrare, manifestându-se în consecință.

Cum se gestionează sănătos aceste situații?

Cu siguranță că am vrea cu toții o rețetă exactă pentru cum să ne creștem copiii cel mai bine și cum să rezolvăm cel mai bine situațiile tensionate. Din păcate aceasta nu există pentru că din fericire suntem firi unice. Asta înseamnă că diferă de la situație la situație, de la copil la copil și de la părinte la părinte modul în care se acționează. Însă, câteva atitudini corespunzătoare într-o astfel de situație ar fi:

• Este important în primă fază ca părintele să înțeleagă ce i-a cauzat, în acel moment, criza de furie sau de plâns copilului. Putem face asta prin a-l întreba și a-l observa;
• Dacă criza se manifestă prin distrugerea obiectelor, părintele ar putea identifica semnificația acelor obiecte (reprezintă nou născutul, pe sine, mama) asupra cărora copilul și-a îndreptat furia, fiind acolo, împreună cu el atunci când se manifestă astfel. Este important ca atunci să putem oferi un cadru securizant în care copilul să își descarce afectul;
• Foarte important este ca băiatul/ fata să NU fie pedepsiți sau învinovățiți ulterior pentru ceea ce au făcut.

Deși copilul poate avea atacuri agresive ce pot speria, rezultatul acestor atacuri depinde de modul în care părinții îl gestionează. După astfel de evenimente situația s-ar putea îmbunătăți. Alteori este posibil să se repete. Părinții se pot simți neputincioși, furioși,  derutați sau chiar răniți de atacurile copilului, ceea ce este normal.

De ce este important ca aceste sentimente să fie depășite sănătos?

Invidia și gelozia resimțite de copii pot fi sentimente de moment sau pot rămâne în fundal zeci de ani. Rămânând în inconștientul copiilor, aceste sentimente pot crea un tipar de comportament pentru adolescentul dar și pentru adultul ce le-au simțit când au fost copii. Acest tipar de comportament se poate manifesta de la a-i face viața un calvar fratelui mai mic, până la cazurile cele mai grave de agresiune sau ucidere. Un alt tipar ar fi cel în care adolescentul sau adultul învinovățesc figurile de autoritate asa cum și-au învinovățit părinții și îi acuză de acte de favoritism către o altă persoană, așa cum ei cred că părinții au procedat cu sine când erau mici (acest lucru ar constitui o deplasare a sentimentelor).

O altă situație ce ar putea apărea este cea în care copilul va face eforturi exagerate pentru a „recâștiga” atenția părinților, prin câștigarea premiilor la școală sau la alte concursuri, dorind să fie mereu pe primul loc. Acest efort al copilului va fi mereu în van dacă părinții nu înțeleg, nu identifică de ce copilul face acest lucru.

Succes mămico! Succes tăticule! 😊