Despre mine

👋 Bun venit! Mă bucur că ai ajuns aici. Este primul pas.

Sunt Diana Donosă, psiholog clinician, psihoterapeut psihanalitic și consilier pentru dezvoltare personală. Însă, mai presus de toate diplomele și acreditările, sunt o persoană care crede cu adevărat în puterea relației terapeutice și în faptul că schimbarea începe atunci când te simți ascultat, înțeles și iubit.

Cred că ceea ce ne blochează în prezent sunt răni vechi, nevindecate, care încă dor. Cred că nu putem rescrie trecutul, dar putem să-l înțelegem altfel, să-i dăm o nouă semnificație și să ne eliberăm de greutatea lui. Așa apare loc pentru mai multă liniște, speranță și încredere în viitor.

Aș vrea să știi că alegerea unui terapeut nu e despre câte titluri are (dar să fie acreditat), ci despre cum te simți alături de el. Dacă rezonezi cu ce ai citit până aici, te invit să ne întâlnim într-o primă ședință. Poate fi primul pas către o versiune demult uitată a ta sau una nou descoperită.

🌱 Nu trebuie să treci singur(ă) prin ce ți se întâmplă, nu asta înseamnă să fii puternic(ă). Există întotdeauna o cale de ieșire din situațiile dificile, iar rolul meu este să te însoțesc și să descoperim împreună acea cale.

🔍 Cum te pot ajuta?

Fiecare proces este unic, însă vin cel mai des în întâmpinarea celor care se confruntă cu:

  • Anxietate, stres cronic sau atacuri de panică – când simți că grijile îți controlează viața.
  • Răni emoționale din trecut – tipare vechi care îți afectează relațiile din prezent.
  • Blocaje profesionale sau personale, burnout și stimă de sine scăzută.
  • Perioade dificile de tranziție – despărțiri, doliu, schimbări majore în viață.

👉 Pentru a vedea în detaliu cum lucrăm și specializările mele, poți vizita pagina de Servicii.

🛠️ Detalii practice și logistice

Pentru ca tu să știi exact la ce să te aștepți înainte de a mă contacta:

  • Unde au loc ședințele: Online (pe Teams/ Whatsapp Video – lucrez mult cu români stabiliți în alte țări) SAU la cabinet, în București, zona Cișmigiu.
  • Durata unei ședințe: 45 de minute.
  • Frecvența: De regulă, ne întâlnim o dată sau de mai multe ori pe săptămână, în funcție de nevoile tale, dar NU MAI PUȚIN DE 1 ȘEDINȚĂ/ săptămână.

👋 Sunt aici să te ascult. Fă primul pas:

Nu lăsa anxietatea sau nesiguranța să te oprească. Alege modalitatea prin care îți este cel mai ușor să mă contactezi:

  1. 🟢 Mesaj rapid pe WhatsApp: Apasă aici și scrie-mi un mesaj direct. Îți voi răspunde în maximum 24 de ore.
  2. 📞 Sună-mă direct: 0747.910.545 (Dacă sunt în ședință și nu pot răspunde, lasă-mi un SMS și te sun eu înapoi).
  3. 💬 Scrie-mi pe rețelele sociale: Mă găsești și postez des pe Instagram și Facebook.

Pe curând! 🙂

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe