Întâlnim uneori persoane ce ne lasă impresia că se cred Dumnezeu, cred că ei sunt cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai arătoși, cei mai deștepți, cei mai potenți sau puternici, etc. Totul este despre ei. În realitate, ceea ce este posibil să avem în fața noastră este o persoană narcisică.
Există două forme de narcisism, aflate la două extreme.
1. Prima formă este cea de narcisism primar, al nou-născutului.
Pentru bebeluș, lumea exterioară încă nu există, așa încât acesta nu poate distinge între ceea ce este el și ceea ce nu este el, între ceea ce este propriul corp și ceea ce este lumea exterioară. Putem spune că pe bebeluș nu îl interesează lumea exterioară, că tot ceea ce există și contează pentru el, este el însuși (mai exact corpul său sau senzațiile sale de frig, de cald, de sete, nevoia de somn sau de contact fizic)
2. Cea de-a doua se referă la narcicismul persoanei bolnave psihic.
Pentru persoana bolnavă psihic, situația este asemănătoare cu cea a bebelușului, cu diferența importantă că pentru bebeluș lumea externă încă nu a luat naștere, iar pentru ea nu mai este o lume reală. Această persoană a rupt orice legătură cu realitatea exterioară și mai mult decât atât, a înlocuit-o cu el însuși, fiind plin de el însuși.
Dar pentru a înțelege cum se comportă persoana nevrotică, trebuie să fi înțeles cum se comportă cea „normală”.
Narcisismul unei persoane mature, „normale” nu trebuie să dispară în totalitate ci să fie redus la minimul acceptabil social. Să luăm exemplul pe care probabil mulți dintre noi îl spunem în glumă atunci când vedem o persoană ce se admiră în oglindă. „Ești narcisic/ă?” ne gândim sau întrebăm, mai în glumă, mai în serios. Astfel, atitudinea unei persoane obișnuite, atunci când vine vorba despre propriul corp, chip sau aspect în general este aceea de a le plăcea, a le aprecia, iar atunci când este întrebată dacă le-ar schimba cu ale altei persoane, mai atrăgătoare, ar răspunde clar că „nu”.
Să vedem cum s-ar comporta o persoană cu un narcisism mai puțin comun.
Să luam exemplul unei femei ce sună la salonul de vis-a-vis de propria locuință pentru a cere o programare sau în aceeași măsură exemplul unui bărbat care sună la un service auto, aflat în imediata apropiere a locuinței, pentru a cere o revizie a mașinii. Ambelor persoane li se sugerează să vină săptămâna viitoare, întrucât nu există nici un loc disponibil pentru săptămâna în curs. Aceștia insistă să vină în săpămâna aceasta, iar ca explicație nu spun, așa cum probabil ne așteptăm cu toții, că este urgent, ci specifică faptul că locuiesc în apropiere și pot ajunge în timp foarte scurt. Se lovesc din nou de un refuz, pentru săptămâna aceasta deoarece problema nu ar fi timpul în care ei pot ajunge la programări, ci efectiv locurile libere. Dar nici în acest caz nu renunță ci merg mai departe, afirmând că ei consideră ca au dat un motiv destul de bun pentru a fi primiți cu rapiditate.
De ce este mai puțin comun această reacție? Pentru că persoanele în cauză par a nu înțelege că realitatea lor (aceea că stau aproape și pot ajunge repede) nu este una separată de cea a locurilor în care doresc sa ajungă (aceea că programul efectiv al angajaților nu permite primirea lor, la momentul dorit). Logica pe care ei se bazează este că dacă pentru ei este ușor să ajungă, pentru angajați va fi la fel de ușor să îi primească.
O reacție înclinată mai mult spre „normalitate” ar putea consta într-un răspuns de genul „A, bineînțeles, înțeleg că nu se poate; a fost chiar naiv să spun asta”. Diferența dintre primul caz și acesta ar fi că acum, am vorbi tot despre o persoană narcisică, ce inițial nu face diferența între realitatea proprie și cea a celuilalt, însă o poate vedea atunci când i se atrage atenția.
Care sunt trăsăturile unei persoane narcisice?
1. Este foarte mulțumit de sine. Are impresia că tot ceea ce spune prezintă o importanță ridicată.
2. Nu-i ascultă pe ceilalți și nici nu este interesată de ei. Bineînțeles că persoanele narcisice inteligente pot disimula acest lucru, prin punerea de întrebări pentru a arăta că este interesată.
3. Este sensibilă la orice fel de critică.
4. Este lipsită de interes față de lumea exterioară.
Acest articol vorbește în mare despre narcisism, asta nu înseamna că trebuie să cădem în extrema cealaltă, în care nu avem încredere în noi sau avem o lipsă a stimei de sine.
Așadar, este esențial să depășim narcisismul dar nu să dispară în totalitate. Să ne iubim pe noi, dar și pe celălalt, să ne percepem ca entități separate și totuși să devenim un întreg împreună. Să putem coopera cu ceilalți și să lucrăm împreună, nu unul împotriva celuilalt.
Psihoterapeut Diana Donosă 